Viata ca un puzzle

Ieri mi-am luat un puzzle, n-am mai facut demult, si mi s-a facut ''pofta'', am ales unul care nu are foarte multe piese, dar are high-level of dificulty, pt ca piesele au forme neregulate :D si mesterind la el, m-am gandit ... cat de mult se aseamana vietile noastre cu un mega giga puzzle, cu jde mii de piese... sa explic

Cutia e tot timpul frumoasa, ne gandim, uaa ce fain o sa ma distrez, il dau gata in 2 zile si apoi il inramez. Cand deschidem cutia, vedem sutele de piese care parca toate sunt la fel, si ne gandim: ai de mine...e imposibil de facut ! = cam asa patim cand parasim copilaria inocenta si simpla ca un puzzle deja facut, si incepem adolescenta

Pentru unii, pasul urmator e sa ia fiecare piesa, sa caute una care se aseamana, dupa 3 ore isi baga picioarele cand vad ca au lipit 2 3 piese in cel mai bun caz si degeaba s-au tot uitat la poza de pe cutie, ca parca piesele dinauntru nu vor da niciodata imaginea stas imprimata frumos pe ambalaj ... Pentru altii, dupa mini sesiunea de panica de la deschiderea cutiei, urmeaza conturarea ''strategiei'': prima data fac rama, ca sa stiu cat e de mare, cam ce culori vin pe unde, si sa stiu clar ce am de facut. Apoi impart si aleg piesele pe culori - cele cu apa intr-o gramada, cele cu cer in alta gramada, cele cu verdeata in alta gramada, etc. = cam asa gestionam perioada adolescentei

Apoi, incetul cu incetul, prin metoda ''trial & error'', lipim cate o piesa pe rand, de cadrul creat mai devreme, iar imaginea deja incepe sa se contureze: apar primele fete, peisaje, forme, si deja castigam incredere in noi, si ne spunem ca in cateva zile va fi gata. Unele piese le cautam minute in sir, dupa forma sau culoarea lipsa, incercand sa umplem un anumit gol, si cand le vedem stim fara sa le mai probim ca acolo e locul lor, iar cand le asezam fac clic! si e perfect = cam asa patim cu persoanele, lucrurile, activitatile din viata noastra, cand am gasit ceea ce cautam, si ne indreptam usor usor inspre viata de adult

Avem unele bucati deja formate, rama se ingroasa si ajungem tot mai aproape de centrul imaginii, deja totul merge ca pe roate si pare ca pe final toate piesele se aranjeaza asa cum ni s-a promis pe cutie. Suntem mandri de ce am realizat, si deja ne gandim ce va urma dupa? = cam asa patim cand viata de adult e pe sfarsit, si ne indreptam usor catre batranete



Ultimul pas, cand puzzle-ul e gata, ar fi sa decidem ce dorim sa facem cu ceea ce am incropit si ne-a luat asa mult timp. Il intoarcem pe spate, il lipim cu scoci, si il punem intr-o rama frumoasa pe un perete gol. Astfel, oricine se poate uita la el, si vedea ce am realizat noi ... pe parcursul unei vieti intregi, exact ca un puzzle ...

Cateva cazuri speciale aici:  unii il vor dezmembra si il vor pastra in cutie, ca il mai fac ei candva inca odata...dar nu au inteles, ca un puzzle se face o singura data, si chiar daca la sfarsit ne lipseste o piesa, si pare ca avem cel mai mare ghinion din lume, sigur acea piesa e undeva sub pat, in vreun papuc sau uitata in cutie, si nu trebuie niciodata sa ne oprim din cautatul ei !

Poate nu  toti vor gusta metafora, insa ceea ce vroiam sa subliniez, e importanta primilor pasi, in adolescenta, cand ne formam strategia de viata, daca o facem!, si cat de mult conteaza acest lucru pentru tot restul desfasurarii vietii noastre, si cum acest simplu pas, ne ordoneaza si ne usureaza munca atat de mult incat nici cele mai nastrusnice piese nu vor rataci prin cutie pana cand cu sanse mici, sa le observam noi locul unde se potrivesc...

Voi cum ati procedat cu ''puzzle-ul'' vostru? :D

Krp